• Zilele și orele de primire în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale.

  • Sergiu Cioclea, Guvernator al Băncii Naţionale

    Prima zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606;

  • Ion Sturzu, Viceguvernator al Băncii Naţionale

    A patra zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde

29 ianuarie 2015. Comunicat al Băncii Naţionale a Moldovei



Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul şedinţei din 29 ianuarie 2015, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărîre:

  1. se majorează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 puncte procentuale, de la 6.5 pînă la 8.5 la sută anual;
  2. se majorează ratele de dobîndă:
  • la creditele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 9.5 pînă la 11.5 la sută anual;
  • la depozitele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 3.5 pînă la 5.5 la sută anual;
  1. se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă, după cum urmează:
  • pentru perioada de menținere a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 8 februarie 2015 – 7 martie 2015- cu 2.0 puncte procentuale şi se stabileşte în   mărime de 16.0 la sută din baza de calcul;
  • începînd cu perioada de menținere a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 8 martie 2015 – 7 aprilie 2015- cu 2.0 puncte procentuale şi se stabileşte în mărime de 18.0 la sută din baza de calcul;
  1. se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivel de 14.0 la sută din baza de calcul.

Consiliul de administraţie al BNM a aprobat Raportul asupra inflaţiei nr. 1, 2015, care va fi prezentat la conferinţa de presă din 5 februarie 2015.

Ritmul anual al inflaţiei în luna decembrie a constituit 4.7 la sută, fiind cu 0.1 puncte procentuale inferior nivelului înregistrat în luna precedentă, preponderent ca urmare a contribuţiei din partea preţurilor alimentare şi a inflaţiei de bază, de 1.9 şi, respectiv, 2.1 puncte procentuale. Începînd cu luna februarie 2012, rata anuală a inflaţiei se menţine în permanenţă în interiorul intervalului de variaţie de ± 1.5 puncte procentuale de la ţinta de 5.0 la sută.

În luna decembrie, rata anuală a inflației de bazăInflaţia de bază este calculată de BNS prin excluderea preţurilor ce sunt în afara ariei de influenţă a măsurilor de politică monetară promovată de BNM, cum ar fi cele la produsele alimentare şi băuturi, combustibili, produsele şi serviciile cu preţuri reglementate. Datele elaborate şi publicate, începînd cu luna ianuarie 2012, sunt calculate de BNS în baza modificării anexei nr. 2 la Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate). a constituit 6.3 la sută, majorîndu-se cu 0.4 puncte procentuale faţă de nivelul lunii noiembrie.

Conform informaţiei publicate de BNS, în primele două luni ale trimestrului IV, 2014 exporturile și importurile au scăzut cu 12.5 și 2.2 la sută respectiv, iar producția industrială a sporit cu 13.4 la sută.

Transportul de mărfuri în trimestrul IV, 2014 a marcat o diminuare de 2.9 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Din perspectiva cererii de consum, ritmul anual de creştere al salariului mediu real pe economie în perioada octombrie-noiembrie 2014 a constituit 9.1 la sută (inclusiv în sectorul bugetar - 12.3 la sută), fiind cu 2.5 puncte procentuale superior celui din trimestrul III, 2014. Transferurile de mijloace băneşti în favoarea persoanelor fizice prin băncile din Republica Moldova s-au redus, în luna decembrie cu 30.8 la sută, iar în anul 2014 s-au majorat neesenţial cu 0.3 la sută comparativ cu anul 2013.

La finele trimestrului IV, 2014 soldul creditelor acordate economiei a consemnat o diminuare de 3.5 la sută faţă de sfîrşitul trimestrului IV, 2013, iar cel al depozitelor s-a majorat cu 7.7 la sută.

Ratele medii ale dobînzilor aplicate de bănci în moneda naţională la credite şi depozite au înregistrat o evoluţie descendentă. Astfel, rata medie anuală a dobînzii la portofoliul de credite acordate în moneda naţională s-a diminuat cu 0.27 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent, constituind 10.58 la sută. Rata medie a dobînzii pentru depozitele în lei s-a micșorat cu 0.08 puncte procentuale comparativ cu trimestrul III, 2014, înregistrînd nivelul de 7.61 la sută.

Conduita politicii monetare este afectată în continuare de complexitatea balanţei riscurilor cu accentuarea treptată a riscurilor proinflaţioniste. Probabilitatea tot mai mare a unei recesiuni în economiile ţărilor din zona euro şi Federaţia Rusă – principalilor parteneri comerciali externi ai Republicii Moldova, induce riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populaţiei şi ale exportatorilor autohtoni pe termen scurt, prin intermediul canalului comerţului extern şi al remiterilor populaţiei, ceea ce poate influenţa dinamica ratei de schimb a monedei naţionale şi, ulterior, evoluţia inflaţiei. Escaladarea tensiunii geopolitice din regiune ar putea determina presiuni inflaţioniste suplimentare.

În condiția unei deprecieri a monedei naţionale, mai semnificative decît valoarea utilizată în anul 2012 la stabilirea tarifelor pentru serviciile reglementate, există un risc pronunţat ca acestea să fie revizuite în direcţia majorării în anul 2015. Totodată, evoluţia preţurilor la resursele energetice pe piaţa internaţională poate contribui atît la diminuarea preţurilor interne la combustibili precum şi, la atenuarea parţială a presiunilor asupra majorării tarifelor la gaze naturale şi energie electrică.

În acest context, membrii Consiliului de administraţie al BNM, în şedinţa din 29 ianuarie 2015, au decis prin vot unanim să majoreze rata dobînzii de politică monetară cu 2.0 puncte procentuale de la 6.5 la 8.5 sută anual.

Decizia de majorare a ratei de bază va produce treptat efecte în economie pe parcursul următoarelor 2-3 trimestre prin majorarea ratei dobînzii la creditele și depozitele în moneda națională, avînd ca scop ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste şi menţinerea ratei inflaţiei în proximitatea ţintei de 5.0 la sută pe termen mediu, cu o posibilă deviere de ± 1.5 puncte procentuale.

Totodată, în scopul sterilizării surplusului de lichiditate format pe parcursul ultimelor luni și ameliorării mecanismului de transmisie a deciziilor de politică monetară, Consiliului de administraţie al BNM a luat hotărîrea de a majora norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă pentru perioada de menținere a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 8 februarie 2015 – 7 martie 2015- cu 2.0 puncte procentuale pînă la valoarea de 16.0 la sută din baza de calcul; iar începînd cu perioada de menținere a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 8 martie 2015 – 7 aprilie 2015- cu 2.0 puncte procentuale de la 16.0 la 18.0 la sută din baza de calcul. În același timp, norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă se menține la nivelul actual de 14.0 la sută din baza de calcul.

Noua rundă de prognoză plasează rata inflaţiei medie anuală pentru anii 2015 şi 2016 la nivelul de 5.8 la sută și, respectiv, 6.1 la sută. Pe parcursul următoarelor opt trimestre proiecţia inflaţiei se va situa în interiorul intervalului de variaţie de ± 1.5 puncte procentuale de la ţinta de 5.0 la sută. Totodată, există o probabilitate medie de depăşire temporară a inflaţiei peste limita de sus a intervalului de variaţie.

O evaluare mai detaliată a situaţiei macroeconomice, a prognozei pe termen mediu a inflaţiei şi a eventualelor riscuri şi provocări cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare va fi prezentată în Raportul asupra inflaţiei nr.1, 2015. Acesta va fi publicat, conform calendarului stabilit, pe data de 5 februarie 2015.

În vederea susţinerii funcţionării adecvate a pieţei monetare interbancare, BNM va continua să gestioneze ferm surplusul de lichiditate prin operaţiuni de sterilizare, conform calendarului anunţat.

Banca Naţională va continua să propună băncilor lichidităţi, conform calendarului anunţat pentru anul 2015, prin operaţiuni REPO pe termen de 28 de zile, la rată fixă, egală cu rata de bază a Băncii Naţionale plus o marjă de 0.25 puncte procentuale.

BNM va monitoriza şi va anticipa în continuare evoluţiile interne şi cele ale mediului economic internaţional, inclusiv dinamica privind consumul populaţiei, remiterile, indicatorii pieţei valutare şi modificarea condiţiilor de comerţ extern, astfel încît, prin flexibilitatea cadrului operaţional specific strategiei de ţintire a inflaţiei, să asigure menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu.

Următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 26 februarie 2015, conform calendarului anunţat.

Statistica

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).
Vezi toate: